După ce ceata de căluşari ridică poarta împodobită cu ramuri de brad, urmează a se colinda casa-gazdă (Vezi: Colinda gazdei). La colinda gazdei participă gazda, căluşarii şi generaţii mai vechi de căluşari, părinţii şi rudele căluşarilor. După terminarea colindei, oamenii vor fi chemati înauntrul casei-gazdă, unde vor fi serviţi cu vin cald şi cu cozonac.

De-a lungul postului, ceata de căluşari se adună în fiecare seară la ora stabilită de vătav, cel care întârzie trebuind să aducă un litru de vin la casa-gazdă.

Tăiatul porcului, respectiv ignatul, reprezenta în trecut o etapă principală în cadrul tradiţiei căluşarilor din Romos, acesta având rolul de a hrăni ceata de căluşari de-a lungul celor 9 zile, atribuţie care se afla în sarcina ceparului şef (și în sarcina soției gazdei în trecutul îndepărtat), care gătea diferite sortimente de mâncare. În situația în care nu se tăia porc, fiecare căluşar aducea carne de acasă. Această cantitate de carne adunată era împărţită în două porţii, şi anume jumătate pentru masa din ziua de Crăciun, iar cealaltă jumătate pentru masa din ziua de 2 ianuarie, după împuşcatul ţărcii.

Tot înainte de Ajunul Crăciunului se alegea şi stabilea cantitatea şi persoanele de la care se cumpăra vinul şi vinarsul necesar cetei de căluşari.

Ajunul Crăciunului reprezintă o zi importantă pentru tradiția călușarului nostru, deoarece în acest timp care devine sacru pentru marea majoritate a sătenilor, tradiția călușarului își face apariția, respectând ordinea creștină care impune în această zi colindul. Așadar, în Ajunul Crăciunului, ceata de căluşari, în haine negre, se adună la o oră bine stabilită de vătav (ora 7 P.M), împreună cu foşti căluşari din generaţii mai vechi, prieteni, părinţi, rude, toate de gen masculin, pentru a începe tradiția colindului.

Considerăm că tradiția călușarului a aculturat din tradiția creștină cutuma colindului.

Înainte de a pleca prin sat cu colindul la notabilități și la fete, se colindă pentru a doua oară Colinda Gazdei, moment în care ceata se adună în fața casei-gazdă, iar gazda stă în interiorul casei, la fereastra larg deschisă.

În Ajunul Crăciunului ceata este plecată prin sat, colindând pe la notabilităţi colinda Deschide-ni-ți poarta, iar la preotul ortodox și greco-catolic O, ce veste minunată, în zilele noastre, iar acum 70 de ani Colinda popii.

După ce se termină colinda la notabilități ceata de călușari se desparte de cei care au ajutat la colindă și pleacă cu colindul Mere lina la fântână, la fetele din sat. 

După fiecare colinda, călușarii sunt cinstiți cu bani, bani pentru care vătavul urează ca semn de mulțumire.

După încheierea tradiției colindului din Ajunul Crăciunului, călușarii se întorc la casa-gazdă unde se numără banii, apoi merg la casele lor, se odihnesc pentru ca în dimineața de Crăciun să se îmbrace în costumele de călușari, care vor exclude bâtele și zdrăncanele, meargând alături de gazdă la biserică. 

Ziua Crăciunului este ziua în care timpul și spațiul devin sacre pentru marea majoritate a comunității noastre. Tradiția călușarului ia parte la această sacralitate, călușarii, împreuna cu gazda, îndreptându-se în dimineața Crăciunului la una dintre bisericile satului.

Pătrunși în Sfânta Biserică, spațiul devine și mai sacru. Sacralitatea se manifestă prin liniște, practicarea cultului creștin, ascultarea liturghiei, trăirea profundă, apropierea față de Providență. Așadar, lipsa zdrăncanelor și a bâtei din costumul călușarilor în momentul în care ceata de călușari trebuie să fie prezentă la biserică, se explică prin sacralitatea timpului și spațiului care se găsește în Sfânta Biserică. Unul dintre simbolurile Bisericii Creștine este liniștea, or pătrunderea feciorilor cu zdrăncanele în spațiul în cauză ar însemna o lipsă de raționalitate, care provoacă dezordine și imposibilitatea de a medita, zdrăncanele generând zgomot chiar și la cea mai mică mișcare. Cealaltă piesă, bâta, nu și-ar găsi nici ea locul în cadrul bisericii. Aceste aspecte ne arată că străbunii noștri purtau respect față de cele sfinte.

Ajunși în biserică, călușarii se așează în fața altarului în semicerc, punându-și căciulile jos.

După rugăciunea Tatăl Nostru, călușarii părăsesc biserica și se împart în două cete, pentru a chema bărbații de la cele două biserici, Ortodoxă și Greco-catolică, la colinda Răsai Soare. În acest timp ceparul șef cu ajutoarele sale pregătesc masa la care vor participa colindătorii (bărbații din sat).

După finalizarea colindei "Răsai Soare", oamenii intră în casa gazdei, unde vătavul va ura, urătura specifică zilei de Crăciun, ținând în mâna dreaptă ridicat un pahar cu vin roșu. După urătură oamenii sunt serviți cu vinars cald și cozonac. 

Răsai Soare este considerat imnul colindelor noastre. Aceasta este colindată de două grupuri, pe de-o parte de călușari și jupâni, iar de cealaltă parte de bărbații din comunitate.

Cât stau la masă, oamenii înșiră colindele din moștenirea culturală autentică a satului Romos, timp în care călușarii își pun zdrăncanele pe picioare, își iau bâtele și împreună cu muzicantul ies în fața casei-gazdă pentru a-și prezenta jocul în fața oamenilor care au venit la colinda Răsai Soare.

După ce și-au prezentat jocul, călușarii intră în casa-gazdă, unde în jurul prânzului servesc masa pregătită de gazdă, cepari și femei (mamele călușarilor).

De remarcat ar fi faptul că în prima zi de Crăciun ceata de călușari din Romos (în trecut ceata "josănilor" și ceata "susănilor"), joacă numai în fața casei-gazdă sub poarta de brad, respectându-se astfel tradiția creștină de a-i lăsa pe oameni să petreacă în liniște și în familie sărbătoarea Crăciunului.

În primele trei zile cât ține sărbătoarea Crăciunului, jupânii nu umblă mascați, nici în casa-gazdă și nici prin sat, aspect care din nou invocă respectul față de cele sfinte, dar și față de locuitorii satului.

După ce au jucat de câteva ori în fața casei-gazdă, unde vin oamenii să îi privească, la lăsarea serii călușarii merg acasă și se dezbracă de costumul călușeresc, întorcându-se la gazdă cu căciulile pe cap, dar fără pana de fazan, unde se distrează.

În urmă cu 40 de ani fetele nu veneau seara la casa-gazdă a călușarilor, ele fiind chemate doar pe data 1 ianuarie, când se făcea băgatul fetelor în casă. În zilele noastre obiceiul s-a schimbat, iar fetele participă la distracție încă din prima seara, continuând aşa până la încheierea tradiției călușarului.

A doua zi de Crăciun

Sentimentul de sacralitate este încă prezent în lumea satului. Ziua de 26 decembrie începe pentru tradiţia căluşarului romosan odată cu ora 10, când feciorii se adună la casa-gazdă îmbrăcați călușari, dar din nou fără cele două piese, zdrăncanele și bâta, mergând sub îndrumarea gazdei la biserică.

Ajunși în Casa Domnului, călușarii vor executa aceleași lucruri ca în ziua precedentă. Important este de menționat faptul că satul Romos deține două biserici importante datorită numărului de enoriași, una Ortodoxă, iar cealaltă Greco-catolică, ambele aparținătoare comunității etnice române, comunitate majoritară în sat. Așadar, în prima zi de Crăciun ceata de călușari merge la Biserica Ortodoxă care deține cei mai mulți enoriași, iar în cea de-a doua zi de Crăciun, ceata este prezentă la Biserica Greco-Catolică.

După ieșirea din biserică ceata de călușari merge să ia masa pentru ca după să se pregătească de jocul prin sat, care se va face în această zi la notabilități.

După tradiție gazda are programul zilei, iar călușarii urmează traseul stabilit, jucând prima dată la primarul satului, unde la intrarea în curte, care se face prin mersul căluşerilor, se joacă între trei și patru ponturi care aparțin liniei melodice a Călușului. 

După executarea ponturilor ceata de călușari, împreună cu gazda care deține la ea plosca, dar și cu Țurca, ceparii și cei doi jupâni, vor intra în locuința celui care a primit călușarii cu jocul. În această încăpere personajele amintite anterior sunt servite de către cepari din bucatele și băuturile întinse. După o scurtă perioadă de timp, vătavul luând banii puși pe masă începe a ura, urătura specifică notabilităților, ținând în mâna dreaptă banii primiți. Momentul următor constă în ieșirea tuturor din încăpere, alegerea de către vătav a unui pont dintre Romană, Balu Mărăcinii și Roată, și jucarea acestuia.

Jocul călușarilor la notabilități, precum și la ceilalți oameni din sat, ne arată o relație de simetrie între începutul și sfârșitul jocului. Călușarii își fac intrarea în curtea romosanului prin executarea unui joc, iar momentul dinaintea ieșirii din curtea acestuia, constă tot în executarea unui joc.

În urmă cu 70 de ani când în Romos erau aproape în permanență două cete de călușari, josănii și susănii, acestea erau obligate prin tradiție să joace călușarul în curțile primarului, notarului, secretarului în același timp, fiecare cu muzica și cu ponturile sale. Era o concurență acerbă, o concurență care cu timpul a generat figuri tacticizate și dificile, practicate pe muzică ritmată.

Ziua de 26 decembrie se încheie prin terminarea jocului la notabilități, îndreptarea călușarilor și a celorlați membrii la casa-gazdă unde se vor număra de către vătav banii acumulați în acea zi, sub directa supraveghere a vătav doi și vătav trei. În trecut după ce se numărau banii, aceștia erau predați pentru o siguranță mai bună gazdei.

După toate acestea, călușarii merg la casele lor, dezbrăcându-se de costumul călușeresc, pornind apoi la casa-gazdă, purtând din același costum căciula de astrahan cu floarea. Odată ajunși la destinația propusă, distracția începe!

A treia zi de Crăciun

Ziua de 27 decembrie își are începutul identic cu cel al celor două zile precedente. Călușarii merg din nou la biserică, aici practică același ritual pe care îl știm. Odată cu terminarea liturghiei, ceata de călușari iasă din biserică, urmând a merge sa ia masa, în trecut la casa-gazdă, iar în prezent la casele proprii. După aceasta feciorii se pregătesc de plecarea cu jocul prin sat. De aici înainte au loc mici schimbări care fac ca ziua de 27 să nu fie o copie perfectă a zilei de 26. Asfel în a treia zi a Crăciunului, jocul se va face la oamenii din comunitate care primesc călușarul fără obligații sau la familiile membrilor cetei de călușari. O altă diferență între cele două zile constă și în urătura vătavului, precum și în numărul caselor la care joacă.

După încheierea jocului prin sat, ceata de călușari va practica același ritual ca în ziua precedentă.

Pe parcursul serilor, călușarii sunt vizitați de diferiți membrii din comunitate care sunt serviți de cepari cu vin cald sau cu vinars.

Ziua de 28 decembrie

Mâne vin jupânii!, Mâne să fac jupânii!, sunt doar câteva din expresiile care se întâlnesc în lumea copiilor, a fetelor nemăritate și poate uneori în familiile sătenilor. Astfel, 28 decembrie aduce jupânitul, iar odată cu acesta orele dimineții se transformă în veselie. Pentru tradiţia noastră 28 decembrie începe la ora 9, când întreaga trupă se adună la casa-gazdă, aici venind fiecare fecior mascat jupân de acasă. 

După ce s-au adunat la casa-gazdă, jupânii pornesc a umbla prin tot satul, fie după ouă de găină, fie făcând câte o scurtă vizită de dimineața la casele fetelor, poate chiar cu scopul de a vedea matinalitatea acestora. Acest ultim aspect face ca în seara precedentă să li se comunice fetelor câteva expresii de genul: să te scoli, să nu deie jupânii de tine în pat!, să te scoli mâne că dacă nu intră jupânii pe tine!.

Pe lângă mersul după ouă și vizitatul fetelor, jupânii mai aveau ca sarcină să îi întrebe pe membrii comunității dacă și când primesc călușarul cu jocul, răspunsurile fiind comunicate gazdei în trecut, iar în prezent direct vătavului.

După ce se încheie umblatul jupânilor prin sat, ceata de călușari se adună la casa-gazdă, iar după masa de prânz pornesc prin sat cu jocul, urmați fiind de gazdă, țurcă, cepari și de doi jupâni mascați ce au rolul de a întreba sătenii dacă primesc călușarul cu jocul.

După jocul prin sat la oameni, călușarii pornesc spre casa-gazdă. Când ajung la destinaţie, aceştia vor număra banii, după care pleacă acasă pentru a se schimba de costumaţie, în cele din urmă întorcându-se la casa-gazdă.

Ziua de 29 decembrie

Ziua de 29 decembrie aduce și ea jupânitul. Din nou, la ora 9 dimineața feciorii se întâlnesc la casa-gazdă, venind de acasă îmbrăcați jupâni. Există o oarecare diferența între ziua precedentă și cea prezentă. Astfel 29 decembrie este caracterizat de nunta care are loc între jupânul mire și jupânul mireasă, sau mai bine punctat jupânița mireasă, care vor merge alături de alaiul de jupâni la primăria din sat unde se va desfășura cununia dintre cei doi.

După acest eveniment alaiul de jupâni, împreună cu proaspeții căsătoriți încep să colinde ulițele satului care din nou sunt dominate de veselie, strigăte, zgomote, glume, alergături.

În această zi mirii ies în evidență prin vestimentația lor care înclină, atât cât este posibil, către o rochie de mireasă și un costum de mire. Tradiția se respectă prin faptul că mirii-jupâni sunt mascați. De aici și întrebările unora dintre săteni: Oare cine o fost mirele și mireasa? sau Nu știi cine o fost mireasa?.

După ce se termină jupânitul, călușarii merg să ia masa de prânz, după care pleacă cu jocul prin sat în același format ca și în zilele precedente. De aici înainte mersul tradiției este identic cu cel al zilei de 28 decembrie.

Ziua de 30 decembrie

A 30-a zi din decembrie este destinată jupânitului, jocului prin sat, iar în prezent și a cumpărăturilor pentru evenimentul Revelionului.

Punctăm faptul că dacă una din zilele de 28, 29, sau 30 se nimerește duminica atunci ceata de călușari va merge la biserică, continuând apoi cu jocul prin sat. Bineînțeles jupânitul nu se va practica într-o zi de duminică, deoarece atmosfera creată de jupâni nu se potrivește cu contextul duminical, acestea fiind în relație de opoziție.

Ritualul ursului

Țiganul este un membru al cetei, îmbrăcat în negru și mascat, având în mâna stângă ciurul și lanțul, pe care le-am menționat anterior, iar în mâna dreaptă bâta.

Pe lângă cele două personaje care se găsesc în centrul atenției, mai există și alți membrii ai cetei precum: vătavul și vătavul al doilea care sunt costumați în costumul de călușar, dar fără zdrăncane și bătă. Aceștia cară împreună un ciubăr împodobit cu iederă sau asparagus și un chiștineu negru din portul popular. Prin urechile ciubărului este introdusă o bâtă de călușari cu ajutorul căruia vătav unu și doi cară ciubărul.

Majoritatea convoiului este alcătuit din jupâni, care din nou sunt mascați, dar și înarmați cu așa numitele scălușe, care în trecut serveau la prindeau câinilor. Convoiul ursului umblă de-a lungul satului acompaniat de muzica unei viori, dar și alături de țurcă. La cele două poduri mai importante din sat se ia apa din râu, aceasta fiind introdusă în ciubăr de către vătav și vătav doi, concomitent restul cetei, pe muzica viorii, strigau diferite versuri.

Convoiul ursului colindă ulițele satului, fiind când în susăni, când în josăni, când pe râu, când la uliță.

Ulițele sunt din nou dominate de agitație, strigăte, sărituri, năzbâtii, zgomote, muzica unei viori, veselie, jocul ursului etc.

Sătenii știu că az să mere cu ursu sau că az să plimbă ursu, tocmai de aceea unii ies în întâmpinarea convoiului, dând bani țiganului ca să vadă cum joacă ursu sau mai nou ca să imortalizeze prin fotografii câteva momente frumoase. Bani poate primi și țurca în această zi.

După umblatul cu ursul, călușarii merg să servească masa de prânz, după care se pregătesc de jocul prin sat. După terminarea jocului prin sat, în seara ajunului Anului Nou, ceata de călușari se adună împreună cu fetele la casa-gazdă și se sărbătorește Revelionul.

Până la al Doilea Război Mondial, în seara ajunului Anului Nou călușarii băgau jurații în casa-gazdă, servindu-i cu mâncare și băutură.

Ziua Anului Nou

Prima zi din Noul An începe pentru tradiția călușarului romosan prin participarea, alături de gazdă, la liturghia specifică Anului Nou.

După încheierea slujbei călușarii merg să servească masa, urmând ca după aceea să se îndrepte spre casa-gazdă, unde se vor aduna, plecând de aici cu jocul prin sat în același format cunoscut și până acum.

Jocul prin sat se va practica în special la sătenii ce poartă numele de Vasile, în ziua de Anul Nou fiind și sărbătoarea creștină a Sfântului Vasile. O oarecare diferență ce apare în această zi constă în urătura vătafului care va presupune în plus și colinda La Mulți Ani.

După încheierea jocului prin sat ceata de călușari se întorce la casa-gazdă, în drum spre aceasta feciorii emit vocal cântece ce aparțin marșului călușarilor. 

Ajunși în fața casei-gazdă călușarii vor juca toate ponturile, vătavul doi luând acum locul vătavului. Astfel este prezentă o relație de simetrie: jocul călușarilor începe în cea de-a doua zi din tradiție în fața casei-gazdă și se încheie în a 8-a zi a tradiției tot în fața casei-gazdă. 

Un aspect interesant ce avea loc în urmă cu aproximativ 60 de ani, constă în faptul că în seara de Anul Nou avea loc băgatul fetelor în casa-gazdă. Ordinea de băgare a fetelor în casă era următoarea: Vătav, cepar șef, vătav doi, vătav trei, ceilalți călușari, cepari, țărcaș și jupâni. Fiecare fecior alegea câte o fată sau două și o băga în casă.

De asemenea tot în această seară vătavii și țurcașul aveau grijă de țurcă ca aceasta din urmă să nu fie furată, a doua zi urmând evenimentul numit împușcatul țurcii.

Împușcatul țurcii

Az să-mpușcă țurca! Vii la slujbă? reprezintă doar una din experesiile ce vizează evenimentul numit împușcatu' țurcii sau slujba țurcii, eveniment ce are loc în cea de-a doua zi a Noului An. Cu siguranță este primul eveniment din an care îi strânge, cum se spune în satul nostru, laolaltă, pe mulți săteni. 

După cum se obișnuiește în tradiția noastră, ziua de 2 ianuarie începe și ea încă de dimineață. Este o dimineață destul de agitată pentru una dintre personajele tradiției - Țurca. 

Ulițele satului sunt singurele care pot să "înțeleagă" neputința țurcii și lupta ei în încercarea disperată de a mai "trăi" câteva momente. Fugind de vânătorii săi: vătav, vătav doi, vătav trei cu bâtele de călușari în mână și cu căciula, fără pană, în cap, țurca se deplasează cu pași mari și repezi, clopotele-i sunând puternic, auzindu-se când la uliță, când pe râu, când în jos, când în sus.

În jurul amiezei, regia dintre cele două părți se încheie într-un loc dinainte stabilit, anume pe o hudiță. Pe această hudiță începe să se strângă lumea pentru a participa atât la împușcatul țurcii, care se va face sub ochii lor, cât și la slujba țurcii. De asemenea, sub ochii celor adunați, jupânii vor pregăti terenul ceremoniei prin aducerea și amplasarea în mijlocul mulțimii a unei bănci și a unei loitre pe care țurcașul "împuşcat" se așează cu țurca.

Jupânii creează pe această hudiță o atmosferă cu care ne-am obișnuit deja, la care se mai adaugă o atmosferă nouă, propriu-zisă, greu de suportat datorită unor cădelnițe în care au introdus DTT, chiper, găinaț și jăratec.

Odată "împușcată" țurca este așezată pe loitră, iar în jurul ei se strâng jupânii care o jelesc și mulțimea curioasă. La scurtă vreme se aud strigăte și zgomote. În capătul hudiței își fac apariția "preoții" (uneori există doar un singur preot), urmați de câțiva jupâni. Intrarea lor este destul de bruscă, fapt pentru care mulțimea adunată se ferește repede din jurul țurcii împușcate și a jupânilor jelitori, pentru a face loc preoților.

Preotul, sau preoții, sunt feciori deghizați ce fac parte din trupa de călușari. În cazul slujbei țurcii, atribuția lor este de a citi dintr-un caiet discursul, ori mai bine spus slujba defunctului.

Odată ce preoții și-au poziționat locul, slujba țurcii începe. Ca replică la aceasta jupânii încep să jelească tot mai mult țurca, considerată a fi mama lor.

După încheierea slujbei țurcii, hudița este părăsită, iar întregul convoi se îndreaptă spre casa-gazdă.

Odată pătrunși în casa-gazdă are loc "un fenomen misterios", și anume "învierea țurcii". Învierea este sărbătorită prin jucarea țurcii pe melodia Băciana, dar și prin servirea participanților cu vinars cald.

În sfârșit, învierea țurcii denotă încheierea tradiției noastre, dar și continuitatea ei. După ora prânzului ceata de călușari ia masa făcută în cinstea țurcii, seara având loc un alt eveniment important, respectiv revelionul călușarilor.